Gică Hagi, antrenorul și patronul formației Farul Constanța, și-a pregătit strategia pentru meciul pe care formația sa îl va juca împotriva Universității Craiova.
Farul Constanța primește vizita celor de la Universitatea Craiova în etapa a doua din play-off-ul Superligii, sâmbătă, ora 20.30, pe stadionul din Ovidiu, Live Video Online pe ProSport, Digi Sport și Orange Sport, iar Gică Hagi a prefațat partida.
„Regele” pune presiune pe jucătorii săi și le transmite că „singurul obiectiv e acela de a câștiga”, iar acesta se așteaptă ca partida de la Ovidiu să fie una care va avea ritm și intensitate deoarece Universitatea Craiova are nevoie de o victorie pentru a intra în lupta pentru titlu.
„Avem un meci acasă, iar singurul obiectiv e acela de a câștiga. Cred că la fel gândește și adversarul. Are nevoie de o victorie pentru a reintra în lupta la titlu.
Este o echipă foarte bună, cu un lot echilibrat. Are jucători foarte buni, atât tehnic, cât și fizic. Trebuie să facem un meci foarte bun. Trebuie să fim la cel mai înalt nivel la ambele faze. Suntem conștienți că avem meciuri foarte grele, în care trebuie să ne depășim. Sperăm să vină victoria. Ar fi foarte bună.
Sunt două echipe cu jucători foarte talentați și trebuie să fii foarte bun când faci tranziția. În fotbal contează foarte mult «tic-tacul», nu «tiki-taka». Adică e important cât de rapid ești în trecerea de la o fază pozitivă la una negativă.
Trebuie să știi foarte bine să ataci și să te aperi. Meciul va avea ritm și intensitate. Nu văd agresivitate. În fotbal există dueluri și contact. Trebuie să fii pregătit. Trebuie să-ți placă asta. Fotbaliștii mari sunt cei cărora le place. Nu ai cum să eviți contactul”, a spus Gică Hagi în conferința de presă susținută înaintea meciului cu Universitatea Craiova.
„Regele” a vorbit și despre absențele din lotul liderului din play-off-ul Superligii pentru meciul cu Universitatea Craiova, iar acesta a dezvăluit că nu se va putea baza pe Tudor Băluță și Mihai Popescu, dar nici pe Nicolas Popescu.
Gică Hagi are o singură veste bună înaintea meciului cu echipa lui Eugen Neagoe. „Regele” a transmis că Dan Sârbu (19 ani), fundașul Farului, s-a recuperat, însă nu este 100% apt.
„La capitolul absențe sunt Tudor Băluță, pentru încă o săptămână sau două, Mihai Popescu, care e pe drumul bun și îi mai trebuie probabil o săptămână, și Nicolas Popescu. Sârbu a revenit, dar încă nu cred că e sută la sută”, a mai spus Gică Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER